Responsabilitățile. Toată lumea le are.
Pentru tine însă parcă sunt o povară prea grea. De ce să le cari tu? Faci febră musculară și-apoi tu nu ai mai mers la sală de ceva timp și cu astenia asta de primăvară, parcă nu te-ai forța prea mult.
Ce-ar fi să le așezi frumos pe spatele altcuiva, iar atunci când iese prost, știi pe cine să dai vina. Dacă iese bine în schimb, îți asumi meritul, pentru că tu ai avut înțelepciunea și flerul să delegi persoana potrivită.
Cel mai ușor e să dai vina pe cineva, care nu e prezent. Cu atâta ușurință și degajare poți da vina pe el, că poate nu află și ieși și tu basma curată.
Dar nu, nu mă refeream la tine. Știi și tu pe cineva, care știe pe cineva care face la fel. Are o dibăcie nemaivăzută de a da vina pe altcineva. O face firesc și calm. Atât de firesc, încât ”vinovatul” își asumă vina, își cere scuze sau … caută un alt vinovat. E un lanț al slăbiciunilor în care veriga slabă este următorul vinovat.
Încotro?
”Spre capătul lanțului” – vei spune.
Oare povara unei responsabilități este mai grea decât povara vinei?
Învață să nu mai cauți vinovați, să recunoști că ai greșit și să-ți ceri iertare.
Asumă-ți responsabilitățile, deciziile și greșelile pe care le faci, depășește-le și vei simți cum te desprinzi de lanț.
Dumitritza Chicu 