Arhive pe categorii: Meditații

E vina … altcuiva!

Responsabilitățile. Toată lumea le are.

Pentru tine însă parcă sunt o povară prea grea. De ce să le cari tu? Faci febră musculară și-apoi tu nu ai mai mers la sală de ceva timp și cu astenia asta de primăvară, parcă nu te-ai forța prea mult.

Ce-ar fi să le așezi frumos pe spatele altcuiva, iar atunci când iese prost, știi pe cine să dai vina. Dacă iese bine în schimb, îți asumi meritul, pentru că tu ai avut înțelepciunea și flerul să delegi persoana potrivită.

Cel mai ușor e să dai vina pe cineva, care nu e prezent. Cu atâta ușurință și degajare poți da vina pe el, că poate nu află și ieși și tu basma curată.

Dar nu, nu mă refeream la tine. Știi și tu pe cineva, care știe pe cineva care face la fel. Are o dibăcie nemaivăzută de a da vina pe altcineva. O face firesc și calm. Atât de firesc, încât ”vinovatul” își asumă vina, își cere scuze sau … caută un alt vinovat. E un lanț al slăbiciunilor în care veriga slabă este următorul vinovat.

Încotro?

”Spre capătul lanțului” – vei spune.

Oare povara unei responsabilități este mai grea decât povara vinei?

Învață să nu mai cauți vinovați, să recunoști că ai greșit și să-ți ceri iertare.

Asumă-ți responsabilitățile, deciziile și greșelile pe care le faci, depășește-le și vei simți cum te desprinzi de lanț.

Un comentariu

Din categoria Meditații

Când renunțăm la condițional-optativ?

 

”Aș vrea…”

”Aș face…”

”Ar fi frumos dacă…”

”Mi-ar fi plăcut dacă…”

”Aș fi făcut dacă…”

Trăim cu gânduri, ipoteze, întrebări și nu cu fapte. De la ”aș face” până la un lucru făcut e cale lungă și de multe ori – întoarsă.

Condiționalul-optativ este un mod verbal personal și predicativ care exprimă în general o acțiune, o întâmplare sau o stare ipotetică a cărei realizare în prezent sau în viitor depinde de realizarea altei acțiuni, întâmplări sau stări, sau o ipoteză nerealizată în trecut.

Acest condițional-optativ de la gramatică ne sugrumă dorințele, visele, speranțele, care nu se transformă în realizări, doar pentru că se împiedică de acest ”aș face” și pășește cadențat peste viitorul ”voi face” sau prezentul ”fac”.

Îi admirăm pe cei care ajung mai departe decât noi. Îi urmărim și ne zicem: ”mi-ar plăcea să fiu ca X-ulescu sau Y-lescu”, fără a face mai mult. Apoi ne plângem că ”aș fi ajuns și eu ca el, dacă nu mă împiedica sistemul, vecinul de la 3, soacra sau Chirtoacă”, dar niciodată lipsa de hotărâre, perseverență și curaj.

Sau…gramatica e de vină! Ne permite în neglijența ei să visăm prea mult și să realizăm prea puține…

Suntem rezultatul propriilor vise. Realizările nu agreează condiționalul-optativ, ci doar imperativul ”Fă!”. Dacă nu ne place ce vedem în oglindă, înseamnă că ne-am pierdut în verbe conjugate inoportun.

Te-ai gândit vreodată ce-ar fi dacă inima și-ar ”conjuga” bătăile la condițional-optativ? Din fericire, inima e corigentă la gramatică, știe să bată doar la prezent.

Tu când renunți la condițional-optativ?

Cheamă imperativul în viața ta și bucură-te de fapte, nu ipoteze!

 

Scrie un comentariu

Din categoria Meditații

Despre începuturi

despre inceputuri”Va fi bine.”, ți se spune.

Ție îți transpiră palmele, ai palpitații, o mie și una de gânduri și o frică, ce nu te lasă în pace – frica de necunoscut. Nu știi ce te așteaptă.

Poate că e șansa vieții tale sau poate că e un nou eșec îmbrăcat în șansă, pe care trebuie să îl depășești…

Ți-e frică.

Pentru că ai așteptări prea mari, temeri prea intense și curaj prea puțin. Pentru că este cineva acolo care crede în tine, iar tu nu vrei ai voie să dezamăgești.

Ți se spune că fiecare început este o provocare, iar tu ești un laș, dacă nu intri în joc. Și atunci te bagi. Și riști.

Când dai de primul obstacol, te gândești că poate îți era mai bine în rutina calmă, confortabilă și fără palpitații, în care îți duceai existența. În zadar te încurajează cu ”va fi bine, așa-i la început”, când  tu te trezești dimineața cu un gol în stomac și cu o povară pe umeri.

Se spune că Dumnezeu îți dă doar atât cât poți duce. Când ești la început, zici că El te crede halterofil.

Te crezi un Sisif, care-și trăiește mitul și totuși nu ești.

Dacă treci de prima etapă, prinzi curaj și începi să te adaptezi. Încerci, eșuezi, înveți, încerci din nou.

Deși luminița de la capătul tunelului pâlpâie ca o lumânare sufocată de un vânt de noiembrie, îți zici: ”va fi bine” și speri.

Scrie un comentariu

Din categoria Meditații

Guest Post: Dor de Galben

GutuieMi s-a spus ca devine mai ușor. Și eu am crezut. Am crezut că plecările vor deveni din ce în ce mai rapide, mai ușoare…

Vorbești cu oamenii care vor să plece din țară și te gândești: “Ah, ăștia sunt abia la început, nu știu ce au de înfruntat, iar eu sunt bine – viața mea de dincolo e comodă și cunoscută!”.

Dar nu e niciodată așa. Și nu devine mai ușor, sau … poate sunt și eu la început.

Lumea cunoscută și dragă rămâne acasă, iar dincolo e lumea în care tu vrei să crezi, te impui din răsputeri să crezi. O faci mai frumoasă, mai bună, mai comodă, mai promițătoare și niciodată nu știi dacă e într-adevăr așa.

Întâlnești oameni care au rămas, oameni care au plecat, oameni care s-au întors și oameni care niciodată nu s-au uitat în urmă. Și atunci te întrebi cine ești tu și cărui grup aparții…

Eu sunt acea care e mereu nostalgică. Țin la trecut și uneori cred că asta mă lipsește de prezent, nu de viitor, căci la el visez cel mai des, dar de prezent – da.

Când revin acasă încerc să simt și mirosul, și clipele, și persoanele.

Îmi place aerul rece de toamnă. Acasă știu cum miroase fiecare anotimp. Îmi plac zgomotele când mă trezesc și știu că este cineva la bucatarie. Îmi plac diminețile cu dejunuri prelungite, cafea și ceai, și mama. Îmi plac gutuile și cătina. Îmi plac toate lucrurile galbene, care par să ne înconjoare de-a lungul anului doar aici, în Moldova… acasă.

Când vine seara și stau singură în camera zugrăvită în același galben tomnatic, îmi amintesc de toate clipele petrecute aici … și știu unde stă fiecare carte, fiecare pensulă, fiecare album și sunt toate ale mele de o viață.

Știu nu doar unde stau cărțile și pensulele, ci și oamenii – acei oameni care sunt ai mei: bunica – la câteva blocuri distanță, vecinele, care își amintesc cu drag de mine și privind în ochii lor, mi se pare că lumea nu s-a mai schimbat și stă pe loc să mă aștepte, să mă întorc poate…

Și prietenele vechi și bune, și atât de dragi. Și frizerița care e bucuroasă să mă revadă de fiecare dată și îmi spune dacă m-am schimbat sau dacă mi s-a schimbat părul.

Și parcuri, și cafenele, și locuri, și lanuri, și câmpuri, și sentimente, și momente și multe amintiri. Sunt toate ale mele, iar împletite între ele înseamnă ACASĂ.

Peste ani, casa mea va fi legată de un alt loc, casa mea va deveni un alt loc, iar eu nu-mi pot imagina asta, pentru că mirosurile, culorile, senzațiile, vocile, amintirile sunt toate aici și nu pot fi schimbate, nu pot fi repetate.

Mi-e un pic frică că viața accelerează, că nu vom mai avea veri în care să ne permitem să nu facem nimic toată ziua. Mi-e frică că voi uita ce uniformă purtam la școală și cum arăta holul liceului. Mi-e un pic frică că foarte curând nu voi mai reveni să dorm în patul copilăriei mele, în care și cearșafurile mă protejează oarecum…

Ador senzațiile trecutului care vin cu mirosul camerei și aerului rece de toamnă și aștept viitorul, dar să nu se prea grăbească, să mă mai lase un pic să mă bucur de gutui, de galben și de mama.

Autor: Liuda Cebanov

Scrie un comentariu

Din categoria Meditații

Greu de luat

http://faculty.mercer.edu/spears_a/studentpages/heuristics/webpage.htmlNe macină, ne frământă, ne angoasează și nu ne lasă să dormim…

Deciziile. 

Ne dau o mie și una de variante de răspuns, dar niciodată pe cea corectă, pentru că în viață nu e ca în matematică. Poate fi un a) confuz, un b) posibil, un c) cu eventuale riscuri, un d) cu schimbări radicale, un e) cu multe consecințe, un f) cu multe câștiguri, un g) fără cale de întoarcere, dar niciodată nu putem spune că am ales-o pe cea corectă.

Pragmaticii își fac scheme cu argumente pro și contra, cu posibile riscuri, cu eventuale pierderi, cu n soluții, dar mereu iau în considerare ∅ (mulțimea vidă). Ei nu vor lua niciodată decizii fără calcule, ecuații, diagrame, puncte forte și slabe, bile albe și negre. ”Îngerașul” de pe umărul lor drept este Îndoiala, care sare de fiecare dată cand se ivește vreo decizie de luat. 

Visătorii își fac planuri peste planuri, schițează povești, în care ei vor tăia cele 3 capete ale zmeului eșecului și se vor căsători cu fiica împăratului succesului. Visează mult și acționează în baza feeling-ului, iar feeling-ul lor primește semnale de la univers și implicit – e genial. Atunci când le eșuează planurile, e de vină Uranus sau Mercur, care au interpretat greșit semnalul. Intră în depresii foarte ușor, dar nu pentru mult timp, pentru că deja se înfiripă următoarele povești de succes în mintea lor.

Cea de a treia categorie sunt visătorii pragmatici sau pragmaticii visători. Ei au o mulțime de vise și idei, calculează ce investiții/ costuri/ sacrificii ar implica și apoi se bagă. Dacă într-un context pragmatismul e dominant, vor lua decizii mai greu și vor evalua mai întâi ”capitalul” material și emoțional pe care trebuie să-l investească. Dacă totuși cred în feeling, vor acționa prompt cu o schemă schițată în minte, asumându-și riscurile.

Nu există un tip de oameni care acționează corect, așa cum nu sunt decizii bune și proaste. Sunt succese și eșecuri, rezultate din deciziile luate. Atâta timp cât ni le asumăm, nu contează câte bile negre sau albe vom număra, sau pe câți nourași vom pluti.

Sursa foto: faculty.mercer.edu

Scrie un comentariu

Din categoria Meditații

Despre simplitatea oamenilor MARI

SimplitateaÎn era limuzinelor poleite cu aur și reality show-urilor dedicate pseudo-vedetelor, simplitatea este ca și ghioceii – pe cale de dispariție. Dar nu vom vorbi despre simplitatea materială.

De curând am avut ocazia să cunosc mulți oameni MARI din Finlanda, Marea Britanie, Croația, Polonia, Belgia și România, oameni cu realizări în domeniul fotografiei, la care aș putea doar visa ori citi pe google sau wikipedia. 😀 Juha Mustonen, Ivica Matic, Drew Gardner sau Dorel Găină mi-au demonstrat încă o dată cât de simpli pot fi oamenii mari, cât de deschiși și cu cât altruism îți dăruiesc ce au ei mai bun. Deși am fost un simplu voluntar în cadrul ”Photo Romania Festival”, în conversațiile purtate, nu m-am simțit nicio clipă inferioară, pentru că oamenii mari nu citesc ce scrie pe badge, nu creează etichete și nu acordă atenție la titluri. Ei sunt pe picior de egalitate cu toată lumea.  

Sunt oameni cu facultăți, doctorate, cu sute de cărți citite, cu succese remarcabile, cu diplome, brevete, medalii sau premii de excelență.

Sunt oameni-enciclopedii, care au răspuns la orice întrebare și totuși nu se simt atotștiutori. Ei pot să coboare la nivelul IQ-ului tău de parcă au fost mereu acolo, pentru că oamenii cu adevărat deștepți nu te vor face niciodată să te simți prost. Ei pot să asculte, mai mult decât să vorbească. Ei știu să citească printre rânduri și gânduri. Ei știu să fie toleranți, dar fără a se lăsa călcați în picioare. Ei știu să te facă să te simți ”colegul” lor, nu un anonim din ”plebe”. Ei știu să te facă să te simți important și să te motiveze să crești.

Marii academicieni sau artiști, marii  inventatori sau directori de multinaționale, sunt oamenii pe care niciodată nu-i vei auzi să zică ”Eu am realizat…”, ”Eu am făcut…”, ”Eu am hotărât…”, ”Eu am reușit…”.  Ei știu că ceea ce au devenit și ceea ce au realizat este grație aportului multor oameni, iar ei înseamnă ”Noi”.

Ei își cunosc valoarea, dar niciodată nu o vor recunoaște public, pentru că posedă acel ceva ce le lipsește pseudo-personalităților – MODESTIA. Ei nu se complică în fraze pompoase, neologisme kilometrice și discursuri complexe.

Ei sunt simpli ca o propoziție alcătuită din subiect și predicat. 

Scrie un comentariu

Din categoria Meditații

Piramida inversată în dragoste

Un impact de proporții a avut loc ieri între o Ea și un El în circumstanțe neprevăzute. Cantități enorme de oxitocină, serotonină și dopamină au fost eliberate pentru a marca momentul. În urma impactului, ambii s-au ales cu fluturi în stomac, strălucire în privire și zâmbet tâmp.

 

”Nu-mi amintesc exact cum s-a întâmplat. Eram stăpână pe situație, dar totul a scăpat de sub control…Sunt emoționată, nu vă pot spune mai multe”, a mărturisit Inima.

Purtătorul de cuvânt al Creierului a declarat că momentan se lucrează pentru a se remedia situația. ”Suntem îngrijorați de situația creată, care s-ar putea să aibă urmări grave, iar Creierul să fie demis. Încercăm să evităm o eventuală moțiune de cenzură din partea hormonilor și inimii”, a adăugat acesta.

Un martor, cu părul blond și creț, a spus că în momentul impactului se afla la vânătoare cu arcul său și a observat că mâinile celor doi au început să tremure, ochii – să strălucească, iar mâinile – să se miște haotic.

Astfel de cazuri au loc frecvent, iar cercetătorii britanici urmează să facă studii complexe pentru a explica fenomenul.

Scrie un comentariu

Din categoria Meditații