Arhive pe categorii: Experiențe

#ClujBlogMeet: Bloggeri din toate colțurile Clujului, întâlniți-vă!

clujblogmeetSăptămâna aceasta se va demonstra încă o dată că în Cluj nu se doarme. În Cluj se lucrează de zor și se organizează evenimente faine.

20 iunie – cea mai scurtă noapte din an se anunță a fi albă de-a dreptul, promițând să țină Clujul treaz de la un capăt la celălalt în cadrul proiectului     Cluj never sleeps.

Și pentru că oamenii din online-ul clujean nu pot sta acasă în cea mai scurtă noapte din an, vor ieși offline, nu ca să-și spună of-ul, dar ca să se cunoască, să facă schimb de opinii, să pună la cale potențiale colaborări.

Totodată, #ClujBlogMeet marchează actualizarea Panoului Bloggerilor Clujeni v2.0 din holul Primăriei Cluj-Napoca.

Da da, de mai bine de 4 ani bloggerii din Cluj au un panou al lor la primărie la inițiativa lui Groparu’. Anii au trecut, bloguri au dispărut, altele s-au născut, iar panoul așteaptă cuminte un update.

Dacă ești blogger activ, ești la curent și scrii despre tot ce mișcă în Cluj și vrei să apari pe Panoul Bloggerilor Clujeni v2.0, înscrie-te aici.

#ClujBlogMeet va avea loc sâmbătă, 20 iunie, ora 19.00 la Orange Smart Shop de pe Bulevardul 21 Decembrie 1989 nr. 23-25.

Scrie un comentariu

Din categoria Experiențe

Acolo unde frumusețea întâlnește tehnologia

frumusete oglinda

Primul lucru pe care-l faci dimineața: iei oglinda de pe noptieră și zici ”Oglindă, oglinjoară, cine e cea mai …?”. Povești! Demult nu mai crezi în povești.

Ești frumoasă, cochetă, stilată. Ești o femeie modernă. Știi că frumusețea se întreține și că oglinjoarele nu sunt la curent cu noile tendințe în materie de hairtyle, make-up sau manichiură. Telefonul tău în schimb – le știe pe toate. Și îți mai poate răspunde la o întrebare: ”Eu unde mă răsfăț astăzi?” Da da! Exact așa, pentru că în telefonul tău își poate găsi locul mica ta agendă de frumusețe.

5 tineri din Cluj-Napoca s-au gândit la tine și au creat o aplicație mobilă, numită Domnița. Aplicația oferă posibilitatea de a găsi rapid cele mai apropiate saloane de înfrumusețare. Totodată, poți filtra rezultatele căutării după categoriile de servicii dorite: manichiură/pedichiură, cosmetică, machiaj, coafor, îngrijire corporală sau altele.

Platforma Domnița dispune de o importantă bază de date cu saloane din majoritatea orașelor României. Fiecare salon are un profil cu adresă, poziție pe hartă, descriere, fotografii, gama de servicii prestate, tarife percepute pentru aceste servicii, orar de funcționare și număr de telefon, care permite contactarea salonului direct din aplicație.

Georgina Lupu, dezvoltatoarea aplicației spune că ideea i-a venit din dorința de a acoperi o nevoie importantă a femeii moderne, care-și dorește să fie răsfățată, într-o lume aflată mereu în mișcare. ”Am simțit lipsa unui astfel de produs software pe piața românească direct pe pielea mea. A urmat apoi o serie de discuții cu o mulțime de reprezentante ale sexului frumos, iar produsul a prins viață, fiind crescut cu multă dragoste alături de un grup de prieteni”.

Domnita logoAplicația Domnița are un design plăcut, cochet și feminin. ”Design-ul și logo-ul își propun să exprime feminitatea prin cromatica și formele alese. Ne-am gândit la un chip abstractizat de femeie, pentru ca orice femeie, care utilizează aplicația să se poată identifica cu ea”, a adăugat Georgina Lupu.

Aplicația Domnița poate fi descărcată gratuit din AppStore și din Google Play.

Scrie un comentariu

Din categoria Experiențe

8 țări într-o horă

Pe fundal intro-ul lui Nelly Ciobanu: ”All the mountains, all the seas/ All the winds are dancing hora/ It’s a dance you’ve never seen/ From my country called Moldova”. Tineri din Serbia, Turcia, Spania, Macedonia, Georgia, Ukraina și Polonia se prind de mâini, formând o horă moldovenească. Toți pășesc zâmbitori, se rotesc, chiuie și atunci simt cum îmi trece prin vene euforia momentului. Nu pot da o definiție stării, trebuie doar să o trăiești. Patriotism? Nu știu. Știu doar că de fiecare dată când îmi amintesc momentul, am fluturi în stomac.

Se întâmpla acum o lună în Macedonia.

Ce? Youth Exchange „Migration is not a crime” organizat de ZONA KAVADARCI

Cine? 40 de tineri din 8 țări: Macedonia, Serbia, Polonia, Spania, Georgia, Moldova, Ukraina și Turcia

Unde? Orașul Kavadarci, Macedonia

Când? 8 – 16 aprilie 20141922163_10203480300985066_1628964871033019181_n

Cum?

Nici măcar nu găsesc un epitet potrivit care să înglobeze toate stările și momentele trăite. Prima mea experiență de Youth in Action (Erasmus+) s-a dovedit a fi una grozavă. 10268544_10203477936245949_8857537828877231159_nNu știu cum e în alte proiecte de acest gen, dar eu cred că noi am avut cel mai fain grup ever :). Energizere, jocuri, dezbateri, prezentări, scenete, dansuri sunt câteva din activitățile pe care le-am avut în cadrul proiectului.

Am reușit să învățăm lucruri noi unii de la alții, să ne punem întrebări, să ne dăm răspunsuri, să dezbatem probleme de ordin global, să căutăm soluții, să fim uniți, să ne ascultăm și să ne ajutăm și asta în doar 8 zile. Tot în aceste zile am dormit puțin și ne-am distrat mult.

Proiectul a reunit tineri din diverse domenii: psihologie, jurnalism, business, bodybuilding, drept, istorie, matematică, teatru, tehnologii informaționale, pedagogie și altele.

Am avut parte de discursuri emoționante din partea echipelor din Ukraina sau Spania, momente artistice speciale din partea celor din Georgia sau Turcia, ingeniozitate dusă la cote maxime din partea echipelor Serbiei sau Poloniei și cel mai important – ospitalitate, organizare și entuziasm din partea echipei Macedoniei, de la care am primit răsfăț, dar și disciplină.

Macedonia, aprilie 2014 (1282)Am descoperit oameni deosebiți, care fac lucruri minunate în țările lor. Am descoperit niște personalități puternice cu vise mărețe. Am descoperit oameni foarte talentați (dans, muzică, teatru, etc).10152534_866099250072823_7120153171488698105_n

Am întâlnit oameni atenți la detalii. Aici o voi menționa pe Vladanka 🙂 – frumoasa creață din Macedonia, care m-a ”topit” când mi-a dăruit o pereche de cerceluși simpatici, după ce observase că am o pasiune pentru cercei.

Am întâlnit fete frumoase, deștepte, bune la dans, dar și la gătit (care ne-au delectat cu bunătăți din țara lor). Am întâlnit băieți puternici, dar și foarte sensibili, buni oratori, inventivi și cu o doză infinită de umor.

De ce-s importante youth exchange-urile? Ca să cunoști oameni, culturi, să înveți lucruri noi, să-ți faci prieteni, să ai pe cine vizita când călătorești 😀 și să conștientizezi încă o dată cât de mult îți este dragă țara ta.

10262118_10203480252463853_3984070330210924649_n

2 comentarii

Din categoria Experiențe

…Ca ochii din cap

Se întâmplă deseori să îi spunem cuiva ”ai grijă de … ca ochii din cap”. Pesemne, o grijă mai mare nici că se poate…dar de ochii din cap cum avem grijă?

Stăm ore în șir la calculator, ne uităm la televizor, lucrăm cu zeci de monitoare în față sau butonăm la nesfârșit telefoanele mobile. Ochii se încordează la maxim și încearcă să țină pasul cu noile tehnologii. Ei așteaptă acea grijă, atât de necesară și noi ce le oferim? Cărți, reviste, tablete, kindle-uri, smartphone-uri, jocuri și filme până noaptea târziu sau dimineața devreme… Le dăm o pauză de 6 ore (cei care-și permit) și o luăm de la capăt.

Apoi se lasă ceața încet… și ne trezim cu niște dioptrii mai mari decât dimensiunile iphone-ului.

Și ne întrebăm: dacă am fi avut grijă la timp de ochi ”ca ochii din cap”, am fi ajuns aici?

De un an port ochelari doar pentru citit și lucru la calculator. Am ajuns la oftalmolog, din cauza durerilor mari de cap. Norocul meu că problema nu a fost gravă. Am dioptriile mici la lentile, dar odată așezați pe nas, ochelarii mei știu să facă diferența. 

Am mers la Optisan Zalău, adică aici. Îmi ziceam în mintea mea ”n-am nicio problemă, văd foarte bine! Merg doar așa, să mă asigur că este totul ok.” Inițial, domnul doctor mi-a ținut o adevărată lecție, ca să-mi explice cum funcționează toată aparatura sofisticată din cabinetul său. Mi-a testat vederea. Clar, aveam o problemă, când am ajuns să mă întreb ”oare ce literă o fi aia?”. Îmi încordam ochii și tot nu-mi dădeam seama. Mi-a stabilit dioptriile și apoi am mers să-mi aleg o ramă pentru ochelari. Am probat toate tipurile și toate culorile curcubeului. Noroc că au avut răbdare cu mine domnișoarele de la optică. Într-un final, mi-a picat cu tronc o ramă roșie cu negru. Odată asamblați, ochelarii și-au găsit loc pe năsucul meu. 🙂 Petrecem mult timp împreună: când scriu, citesc, stau pe internet, sunt la ore, dar cel mai mult – în sesiune.  

Tu ai grijă de ochii tăi? Ai fost vreodată la un control?

Mergi la timp la oftalmolog! Nu lăsa problemele mici să devină dioptrii mari!

Scrie un comentariu

Din categoria Experiențe

Cum să te îndrăgosteşti de PR în 6 zile?

Un anunţ pe facebook, o scrisoare de intenţie şi un interviu telefonic – atât a fost nevoie ca să am parte de una din cele mai tari experienţe din viaţa mea. Ce mai, simt că am fost în locul potrivit (paradoxal – Facebook 😀 ) şi la timpul potrivit (deşi era ultima zi de aplicări).

Am făcut jurnalism, studiez de un an PR şi aveam dubii că voi fi acceptată. Am aşteptat cu emoţii acel apel telefonic, deşi, recunosc, nu-mi imaginam ce mă aşteaptă şi cât de grozavă era de fapt oportunitatea. După interviu am făcut refresh de 100 de ori pe gmail, ca să văd dacă voi fi printre cei 15 tineri din Cluj-Napoca, care făceau şi ei refresh în acel moment.

Ei bine, ”Felicitări, eşti unul dintre studenţii selectaţi să participe la workshop-urile PRbeta din această toamnă”. Perfect! And the adventure has started!

Aflat la o vârstă fragedă, de numai 2 ani, ”copilul de suflet” al Cristinei Putan şi Oltei Zambori, nu ştie doar să vorbească, dar şi să analizeze, să comenteze, să creeze, să fie original.

Workshop-urile PRbeta au adus unii dintre cei mai buni specialişti în comunicare din România: Dragoş Alexa, Consultant Marketing şi Strategii de Comunicare, Alexandru Negrea, Head of Facebook Departament la Spada, Victor Kapra, Consultant independent în comunicare, Alex Ciucă, Managing Partner la Superior Media, Ştefan Stroe, Manager Director la Incadescent Marketing şi Monica Jitariuc, Managing Director la The Practice.

Dragoş Alexa ne-a dat impulsul pentru următoarele 6 zile prin entuziasmul şi pasiunea cu care ne-a vorbit despre branding şi publicitate atât din propria experienţă, cât şi pe exemple naţionale sau internaţionale. ”Nu copia, nu fă ce au făcut alţii”, ”diferenţiază-te fără să forţezi” sunt câteva dintre sfaturile primite în materie de branding.

Alexandru Negrea a dezvăluit o parte din secretele facebook. Am primit răspunsuri la o serie de întrebări cum ar fi: De ce stau oamenii pe facebook? Continuă lectura

2 comentarii

Din categoria Experiențe

Nu a fost dragoste la prima vedere…

L-am privit inițial cu o oarecare indiferență, apoi – curiozitate și în final – cu emoții.

Au trebuit să treacă zeci, sute, mii de momente, trăiri și priviri, ca să înțeleg că … m-am îndrăgostit.

Aveam anumite temeri că nu ne vom potrivi, că nu voi ajunge la înălțimea așteptărilor lui, că-l voi răni și că neîndemânarea mea ne va despărți…

Într-adevăr, au fost despărțiri mai lungi sau mai scurte, dar întotdeauna am revenit la el, pentru că împreună putem opri timpul, ca să-l punem pe hârtie…

”Fructele” iubirii noastre le puteți urmări AICI

Dumitritza Chicu Photography

Scrie un comentariu

Din categoria Experiențe