#ClujBlogMeet: Bloggeri din toate colțurile Clujului, întâlniți-vă!

clujblogmeetSăptămâna aceasta se va demonstra încă o dată că în Cluj nu se doarme. În Cluj se lucrează de zor și se organizează evenimente faine.

20 iunie – cea mai scurtă noapte din an se anunță a fi albă de-a dreptul, promițând să țină Clujul treaz de la un capăt la celălalt în cadrul proiectului     Cluj never sleeps.

Și pentru că oamenii din online-ul clujean nu pot sta acasă în cea mai scurtă noapte din an, vor ieși offline, nu ca să-și spună of-ul, dar ca să se cunoască, să facă schimb de opinii, să pună la cale potențiale colaborări.

Totodată, #ClujBlogMeet marchează actualizarea Panoului Bloggerilor Clujeni v2.0 din holul Primăriei Cluj-Napoca.

Da da, de mai bine de 4 ani bloggerii din Cluj au un panou al lor la primărie la inițiativa lui Groparu’. Anii au trecut, bloguri au dispărut, altele s-au născut, iar panoul așteaptă cuminte un update.

Dacă ești blogger activ, ești la curent și scrii despre tot ce mișcă în Cluj și vrei să apari pe Panoul Bloggerilor Clujeni v2.0, înscrie-te aici.

#ClujBlogMeet va avea loc sâmbătă, 20 iunie, ora 19.00 la Orange Smart Shop de pe Bulevardul 21 Decembrie 1989 nr. 23-25.

Scrie un comentariu

Din categoria Experiențe

Mă voi întoarce la tine, Mare Egee!

Pentru că a fost mult prea scurtă întâlnirea noastră, pentru că nu ai reușit nici măcar să-mi atingi tălpile, să văd cum îți surâde răsăritul, prelingându-se pe valurile-ți de smarald sau să-mi plimb buclele prin turcoaz, îți promit că mă voi întoarce la tine, Mare Egee.

Culori, momente și stări de pe tărâmul zeilor

Întâlnirea spontană cu Marea Egee și splendorile Greciei a fost posibilă datorită infotrip-ului organizat de agenția Filadelfia Turism în Thassos și Halkidiki.

Scrie un comentariu

Din categoria Acolo unde...

Acolo unde frumusețea întâlnește tehnologia

frumusete oglinda

Primul lucru pe care-l faci dimineața: iei oglinda de pe noptieră și zici ”Oglindă, oglinjoară, cine e cea mai …?”. Povești! Demult nu mai crezi în povești.

Ești frumoasă, cochetă, stilată. Ești o femeie modernă. Știi că frumusețea se întreține și că oglinjoarele nu sunt la curent cu noile tendințe în materie de hairtyle, make-up sau manichiură. Telefonul tău în schimb – le știe pe toate. Și îți mai poate răspunde la o întrebare: ”Eu unde mă răsfăț astăzi?” Da da! Exact așa, pentru că în telefonul tău își poate găsi locul mica ta agendă de frumusețe.

5 tineri din Cluj-Napoca s-au gândit la tine și au creat o aplicație mobilă, numită Domnița. Aplicația oferă posibilitatea de a găsi rapid cele mai apropiate saloane de înfrumusețare. Totodată, poți filtra rezultatele căutării după categoriile de servicii dorite: manichiură/pedichiură, cosmetică, machiaj, coafor, îngrijire corporală sau altele.

Platforma Domnița dispune de o importantă bază de date cu saloane din majoritatea orașelor României. Fiecare salon are un profil cu adresă, poziție pe hartă, descriere, fotografii, gama de servicii prestate, tarife percepute pentru aceste servicii, orar de funcționare și număr de telefon, care permite contactarea salonului direct din aplicație.

Georgina Lupu, dezvoltatoarea aplicației spune că ideea i-a venit din dorința de a acoperi o nevoie importantă a femeii moderne, care-și dorește să fie răsfățată, într-o lume aflată mereu în mișcare. ”Am simțit lipsa unui astfel de produs software pe piața românească direct pe pielea mea. A urmat apoi o serie de discuții cu o mulțime de reprezentante ale sexului frumos, iar produsul a prins viață, fiind crescut cu multă dragoste alături de un grup de prieteni”.

Domnita logoAplicația Domnița are un design plăcut, cochet și feminin. ”Design-ul și logo-ul își propun să exprime feminitatea prin cromatica și formele alese. Ne-am gândit la un chip abstractizat de femeie, pentru ca orice femeie, care utilizează aplicația să se poată identifica cu ea”, a adăugat Georgina Lupu.

Aplicația Domnița poate fi descărcată gratuit din AppStore și din Google Play.

Scrie un comentariu

Din categoria Experiențe

E vina … altcuiva!

Responsabilitățile. Toată lumea le are.

Pentru tine însă parcă sunt o povară prea grea. De ce să le cari tu? Faci febră musculară și-apoi tu nu ai mai mers la sală de ceva timp și cu astenia asta de primăvară, parcă nu te-ai forța prea mult.

Ce-ar fi să le așezi frumos pe spatele altcuiva, iar atunci când iese prost, știi pe cine să dai vina. Dacă iese bine în schimb, îți asumi meritul, pentru că tu ai avut înțelepciunea și flerul să delegi persoana potrivită.

Cel mai ușor e să dai vina pe cineva, care nu e prezent. Cu atâta ușurință și degajare poți da vina pe el, că poate nu află și ieși și tu basma curată.

Dar nu, nu mă refeream la tine. Știi și tu pe cineva, care știe pe cineva care face la fel. Are o dibăcie nemaivăzută de a da vina pe altcineva. O face firesc și calm. Atât de firesc, încât ”vinovatul” își asumă vina, își cere scuze sau … caută un alt vinovat. E un lanț al slăbiciunilor în care veriga slabă este următorul vinovat.

Încotro?

”Spre capătul lanțului” – vei spune.

Oare povara unei responsabilități este mai grea decât povara vinei?

Învață să nu mai cauți vinovați, să recunoști că ai greșit și să-ți ceri iertare.

Asumă-ți responsabilitățile, deciziile și greșelile pe care le faci, depășește-le și vei simți cum te desprinzi de lanț.

Un comentariu

Din categoria Meditații

Când renunțăm la condițional-optativ?

 

”Aș vrea…”

”Aș face…”

”Ar fi frumos dacă…”

”Mi-ar fi plăcut dacă…”

”Aș fi făcut dacă…”

Trăim cu gânduri, ipoteze, întrebări și nu cu fapte. De la ”aș face” până la un lucru făcut e cale lungă și de multe ori – întoarsă.

Condiționalul-optativ este un mod verbal personal și predicativ care exprimă în general o acțiune, o întâmplare sau o stare ipotetică a cărei realizare în prezent sau în viitor depinde de realizarea altei acțiuni, întâmplări sau stări, sau o ipoteză nerealizată în trecut.

Acest condițional-optativ de la gramatică ne sugrumă dorințele, visele, speranțele, care nu se transformă în realizări, doar pentru că se împiedică de acest ”aș face” și pășește cadențat peste viitorul ”voi face” sau prezentul ”fac”.

Îi admirăm pe cei care ajung mai departe decât noi. Îi urmărim și ne zicem: ”mi-ar plăcea să fiu ca X-ulescu sau Y-lescu”, fără a face mai mult. Apoi ne plângem că ”aș fi ajuns și eu ca el, dacă nu mă împiedica sistemul, vecinul de la 3, soacra sau Chirtoacă”, dar niciodată lipsa de hotărâre, perseverență și curaj.

Sau…gramatica e de vină! Ne permite în neglijența ei să visăm prea mult și să realizăm prea puține…

Suntem rezultatul propriilor vise. Realizările nu agreează condiționalul-optativ, ci doar imperativul ”Fă!”. Dacă nu ne place ce vedem în oglindă, înseamnă că ne-am pierdut în verbe conjugate inoportun.

Te-ai gândit vreodată ce-ar fi dacă inima și-ar ”conjuga” bătăile la condițional-optativ? Din fericire, inima e corigentă la gramatică, știe să bată doar la prezent.

Tu când renunți la condițional-optativ?

Cheamă imperativul în viața ta și bucură-te de fapte, nu ipoteze!

 

Scrie un comentariu

Din categoria Meditații

Despre începuturi

despre inceputuri”Va fi bine.”, ți se spune.

Ție îți transpiră palmele, ai palpitații, o mie și una de gânduri și o frică, ce nu te lasă în pace – frica de necunoscut. Nu știi ce te așteaptă.

Poate că e șansa vieții tale sau poate că e un nou eșec îmbrăcat în șansă, pe care trebuie să îl depășești…

Ți-e frică.

Pentru că ai așteptări prea mari, temeri prea intense și curaj prea puțin. Pentru că este cineva acolo care crede în tine, iar tu nu vrei ai voie să dezamăgești.

Ți se spune că fiecare început este o provocare, iar tu ești un laș, dacă nu intri în joc. Și atunci te bagi. Și riști.

Când dai de primul obstacol, te gândești că poate îți era mai bine în rutina calmă, confortabilă și fără palpitații, în care îți duceai existența. În zadar te încurajează cu ”va fi bine, așa-i la început”, când  tu te trezești dimineața cu un gol în stomac și cu o povară pe umeri.

Se spune că Dumnezeu îți dă doar atât cât poți duce. Când ești la început, zici că El te crede halterofil.

Te crezi un Sisif, care-și trăiește mitul și totuși nu ești.

Dacă treci de prima etapă, prinzi curaj și începi să te adaptezi. Încerci, eșuezi, înveți, încerci din nou.

Deși luminița de la capătul tunelului pâlpâie ca o lumânare sufocată de un vânt de noiembrie, îți zici: ”va fi bine” și speri.

Scrie un comentariu

Din categoria Meditații

Guest Post: Dor de Galben

GutuieMi s-a spus ca devine mai ușor. Și eu am crezut. Am crezut că plecările vor deveni din ce în ce mai rapide, mai ușoare…

Vorbești cu oamenii care vor să plece din țară și te gândești: “Ah, ăștia sunt abia la început, nu știu ce au de înfruntat, iar eu sunt bine – viața mea de dincolo e comodă și cunoscută!”.

Dar nu e niciodată așa. Și nu devine mai ușor, sau … poate sunt și eu la început.

Lumea cunoscută și dragă rămâne acasă, iar dincolo e lumea în care tu vrei să crezi, te impui din răsputeri să crezi. O faci mai frumoasă, mai bună, mai comodă, mai promițătoare și niciodată nu știi dacă e într-adevăr așa.

Întâlnești oameni care au rămas, oameni care au plecat, oameni care s-au întors și oameni care niciodată nu s-au uitat în urmă. Și atunci te întrebi cine ești tu și cărui grup aparții…

Eu sunt acea care e mereu nostalgică. Țin la trecut și uneori cred că asta mă lipsește de prezent, nu de viitor, căci la el visez cel mai des, dar de prezent – da.

Când revin acasă încerc să simt și mirosul, și clipele, și persoanele.

Îmi place aerul rece de toamnă. Acasă știu cum miroase fiecare anotimp. Îmi plac zgomotele când mă trezesc și știu că este cineva la bucatarie. Îmi plac diminețile cu dejunuri prelungite, cafea și ceai, și mama. Îmi plac gutuile și cătina. Îmi plac toate lucrurile galbene, care par să ne înconjoare de-a lungul anului doar aici, în Moldova… acasă.

Când vine seara și stau singură în camera zugrăvită în același galben tomnatic, îmi amintesc de toate clipele petrecute aici … și știu unde stă fiecare carte, fiecare pensulă, fiecare album și sunt toate ale mele de o viață.

Știu nu doar unde stau cărțile și pensulele, ci și oamenii – acei oameni care sunt ai mei: bunica – la câteva blocuri distanță, vecinele, care își amintesc cu drag de mine și privind în ochii lor, mi se pare că lumea nu s-a mai schimbat și stă pe loc să mă aștepte, să mă întorc poate…

Și prietenele vechi și bune, și atât de dragi. Și frizerița care e bucuroasă să mă revadă de fiecare dată și îmi spune dacă m-am schimbat sau dacă mi s-a schimbat părul.

Și parcuri, și cafenele, și locuri, și lanuri, și câmpuri, și sentimente, și momente și multe amintiri. Sunt toate ale mele, iar împletite între ele înseamnă ACASĂ.

Peste ani, casa mea va fi legată de un alt loc, casa mea va deveni un alt loc, iar eu nu-mi pot imagina asta, pentru că mirosurile, culorile, senzațiile, vocile, amintirile sunt toate aici și nu pot fi schimbate, nu pot fi repetate.

Mi-e un pic frică că viața accelerează, că nu vom mai avea veri în care să ne permitem să nu facem nimic toată ziua. Mi-e frică că voi uita ce uniformă purtam la școală și cum arăta holul liceului. Mi-e un pic frică că foarte curând nu voi mai reveni să dorm în patul copilăriei mele, în care și cearșafurile mă protejează oarecum…

Ador senzațiile trecutului care vin cu mirosul camerei și aerului rece de toamnă și aștept viitorul, dar să nu se prea grăbească, să mă mai lase un pic să mă bucur de gutui, de galben și de mama.

Autor: Liuda Cebanov

Scrie un comentariu

Din categoria Meditații